- Home
- Zippo cu discount
- Brichetă Zippo Collectible of the Year 2026 – Ediție limitată – [SUA]
Brichetă Zippo Collectible of the Year 2026 – Ediție limitată – [SUA]
1.444,00 lei Prețul inițial a fost: 1.444,00 lei.1.222,00 leiPrețul curent este: 1.222,00 lei.
În stoc
Descriere Produs
Bricheta Zippo Collectible of the Year 2026 (COTY cum o alintă prietenii), este genul de Zippo care nu apare în fiecare an doar pentru a bifa o nouă ediție de colecție. Pentru 2026, Zippo a ales să vorbească despre ceva mult mai important pentru propria sa poveste: generațiile care au dus brandul mai departe.
Patru cercuri concentrice domină designul acestei ediții și fac trimitere la cele patru generații ale familiei Blaisdell care au condus Zippo. Din centrul compoziției, unde se află flacăra Zippo umplută cu epoxy roșu, designul Deep Carve MultiCut se extinde pe carcasă într-un joc de linii continue, asemenea unor unde care nu se opresc niciodată. Este o reprezentare discretă, dar foarte bine gândită, a tuturor generațiilor de angajați, utilizatori și colecționari care au contribuit la povestea Zippo.
Și pentru că vorbim despre o piesă pentru colecționari, nici insertul nu este unul obișnuit, ci este negru, configurație rar întâlnită la Zippo – un detaliu care face această ediție și mai interesantă.
Ediția SUA, limitată la doar 5000 exemplare fabricate, vine pe o bază Armor® Black Ice® ce îi oferă modelului acel aspect profund și elegant pe care îl aștepți de la o ediție importantă, iar detaliile MultiCut îi dau o dimensiune pe care fotografiile nu reușesc întotdeauna să o redea.
Pentru colecționari, însă, povestea continuă și după design. Fiecare brichetă este numerotată consecutiv, are insert negru, ștanță Luxury pentru autentificare și vine într-o cutie cadou, alături de un booklet comemorativ cu povești despre oameni care fac parte din universul Zippo.
Collectible of the Year 2026 nu este doar o brichetă care marchează un an. Este o piesă despre ceea ce rămâne și se transmite mai departe. Pentru colecționarii care vor să urmărească întreaga poveste a ediției, 2026 vine și cu variante dedicate altor regiuni, inclusiv versiunea asiatică și versiunea europeană, fiecare cu propriile particularități.

































