- Home
- Zippo Extra
- Inserție Zippo cu arc electric (plasmă)
Inserție Zippo cu arc electric (plasmă)
149,00 lei
În stoc
Descriere Produs
Pentru aceia dintre voi care sunteți „dependenți” de USB, pentru cei care nu agreați nici benzina Zippo și nici gazul butan – dar sunteți (totuși) fani Zippo, sau pur și simplu pentru voi, cei care vreți să încercați și altceva, dar tot în cadrul brandului preferat, Zippo Manufacturing Co. vă propune această inserție cu plasmă, care nu o să vă lase la greu! Inserția produce două arcuri electrice încrucișate extrem de puternice, care au caracteristica „anti-vânt” – se aprind în orice condiții meteo. Se încarcă foarte simplu, prin USB, iar cablul potrivit îl veți găsi în cutia inserției. Cum funcționează? O apăsare pentru verificarea nivelului bateriei (există și un indicator pe fundul inserției), a doua apăsare pentru a se aprinde. Asta vă asigură că nu o activați din greșeală sau că nu poate fi folosită de copii.
Inserția se poate introduce în orice carcasă de Zippo Regular (excepție fac modelele Zippo Slim și Zippo 1935 Replica), se va potrivi perfect și păstrează chiar și clasicul click Zippo, muzica cea mai plăcută pentru urechile oricărui împătimit. Pe noi ne-a convins, așa că așteptăm și părerea ta avizată, la câmpul Recenzii.
Atenție! Produsul este inserția, nu și carcasa brichetei! Poți folosi orice carcasă de Zippo Regular (cu excepțiile de mai sus) sau poți achiziționa o brichetă Zippo adecvată stilului tău, din secțiunile Zippo Regular sau Zippo Silver. O putem chiar și personaliza pentru tine – cu asta ne ocupăm noi. 🙂 Doar întreabă-ne!
Conform specificațiilor oferite de Zippo Manufacturing Co., bateria are o capacitate de 200 mAh, se încarcă în aproximativ o oră, iar fiecare încărcare permite circa 300 de aprinderi. Portul micro-USB de încărcare are 5 V și 0,2 A.