Singurul loc din lume unde se fabrică faimoasele brichete Zippo este o fabrică din localitatea Bradford, statul Pennsylvania, SUA. Între 1949 și 2002 a mai existat o altă fabrică Zippo, în Ontario, Canada. Brichetele fabricate aici au un bottom stamp distinctiv și sunt destul de rare.

Numele brichetei provine, pur şi simplu, de la faptul că inventatorului său, George G. Blaisdell, îi plăcea cum sună cuvântul „zipper” – „fermoar”, în engleză – un artefact relativ recent apărut la nivelul anului 1932. Fermoarul a fost inventat în 1851, dar a fost brevetat și a început să aibă succes de abia 40 de ani mai târziu, în 1893.
Primele brichete Zippo aveau un preţ de vânzare de 1,95 dolari, în condiţiile în care în anul 1933 Statele Unite se aflau în plină criză economică („The Great Depression”), iar suma în cauză ar fi putut asigura hrana pentru o întreagă familie.
În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, brichetele Zippo au încetat temporar să mai fie fabricate pentru pieţele de consum, fiind destinate exclusiv armatei americane. Din cauză că toată producția de alamă era destinată industriei de armament (în speță, fabricării tuburilor de cartușe), brichetele Zippo au fost fabricate o perioadă din oțel. Ulterior, s-a revenit la carcasa din alamă și la producția pentru populația civilă.
Neînţelegerea completă a sistemului de datare a unei brichete Zippo a dus la apariţia unui mit oarecum comic, conform căruia cu cât litera era mai apropiată de începutul alfabetului, cu atât bricheta era mai valoroasă. C era mai bună decât D, E, F şi aşa mai departe, iar A era „cea mai bună”, brichetele fabricate în luna ianuarie a fiecărui an devenind, astfel, mult mai căutate.

Click-ul distinct al oricărei brichete Zippo este unul din foarte puținele sunete care sunt marcă înregistrată, din întreaga lume, și a fost înregistrat în decembrie 2018.
Un model de Zippo datând din anul 1933 a fost vândut pentru suma de 18.000 de dolari, în Tokio, în anul 2001.
În anul 2002, Zippo Manufacturing Company a achiziţionat o brichetă pentru suma de 12.000 de dolari, aceasta fiind expusă în muzeul propriu. Tot în anul 2002 a fost patentată și forma brichetelor Zippo.
Brichetele Zippo Regular au fost inventate în 1932 și comercializate din 1933. Brichetele Zippo Slim au apărut de abia în anul 1956.
Zippo a lansat, în 1992, conceptul „Collectible of the Year” – sau COTY, prescurtat. Adică o brichetă Zippo cu un design deosebit, fabricată în serie limitată, exclusiv în anul respectiv. În 2021 și 2022, COTY s-a fabricat în 3 variante puțin diferite, destinate piețelor din America, Europa și Asia.